nori

...Norii poeţilor nu sunt rodul unei cercetări riguroase, cu capul lăsat pe spate şi cu gura căscată din pricina uimirii sau, dimpotrivă, a spondilozei. E plină literatura lumii de nori, alcătuiţi din sunete şi litere înlănţuite diferit într-o mulţime de limbi. Cei mai antipatici poartă povara precipitaţiilor sau servesc drept material didactic pentru diverse lamentaţii pe teme înalte, filosofice şi încâlcite (“Trecut-au anii ca nori lungi pe şesuri”…!). Oricum, a scrie despre nori nu e o treabă deloc uşoară. Aşa crede Stephane Audeguy: “Nimic pe lume nu e mai fascinant decât norii, poate doar oceanul; dar aici e primejdia. Căci, de asemenea, nimic nu e mai zadarnic, mai inşelator, mai stupefiant ca aceasta materie mereu schimbătoare, mereu înnoită şi pe care atât de uşor te poţi istovi voind s-o descrii, s-o înţelegi, s-o domini”Vechi şi respectate emanaţii ale înţelepciunii populare au văzut în nori o posibilă formă de inadecvare la realitate, în sensul practic: căci “a umbla cu capul în nori” pare mai degrabă o vină, rareori un elogiu.
Pentru zugravi şi iconari, norii sunt un soi de fotolii comode,.....